sâmbătă, decembrie 10

Cum iti dai seama ca e weekend?

1. astepti sa sune dar nu sunaa... (alarma)
2. dai buna dimineata doamnei de la supermarket si ea se uita ciudat la tine (probabil pentru ca e deja ora 12.00...)
3. pe casa scarii miroase a ciorba si alte bunatati care fierb prin bucatariile vecinilor
4. reusesti sa iti bei toata ceasca de cafea
5. mananci omleta la mic-dejun
6. postarile pe facebook sunt de 3 ori mai multe (toata lumea e la shopping in mall si simt nevoia sa impartaseasca asta)
7. ce nori frumosi!
8. parca as cumpara niste flori sa aranjez un pic casa asta
9. te apuci de tema aia pentru facultate, care trebuia sa fie gata de doua saptamani
10. dai play la un song si in timp ce-ti bei cafeaua, citesti PR LinkCoffee-ul saptamanii
11. te inscrii la un concurs, poate castigi niste carti
12. te simti asa de bine, ca te apuci sa scrii un post pe blog pe tema asta :)

duminică, octombrie 30

11even in Iasi

Nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc mai multi speakeri confirmati in Iasi decat in Bucuresti
Am avut deja aceasta dezbatere, ca evenimentul din Bucuresti se va suprapune cu multe altele si de aceea va fi dificil sa-si atraga participanti. Totusi, eu cred ca speakerii fac diferenta. Si de aceea, sa ma arunc sa mai fac propuneri? Da, ma arunc.

Astazi, pentru dulcele targ al Iesilor.

Cu 10 speakeri dintre care stiu sigur ca 3 sunt de exceptie (domnul Grumazescu sigur nu va reusi sa vorbeasca doar 11 minute, dar asta si pentru ca il veti implora sa zica mai multe, Elena Racu are de zis o poveste originala cu Papergirl, iar Vali Tatar a facut lucruri frumoase la viata lui ca sa aiba de zis ceva bun), alegerea celui de-al 11-lea va fi, intr-adevar, dificila. 

Persoana la care m-am gandit este Dan Lungu- un scriitor destept si conferentiar la catedra de sociologie de la UAIC. As vrea sa il ascult vorbind despre viata de scriitor. Si cea de profesor. Si despre viitorul culturii intr-un centru precum Iasul. 

Centrul Cultural Francez a iesit mult in evidenta in toti anii pe care mi i-am petrecut in Iasi. Si asta prin dorinta continua de a dezvolta si a investi in cultura, de multe ori fara un return on investment imediat. Fie ca e vorba de Fotomaraton, de CafeKultur, de piese de teatru sau de alte manifestari culturale, casa CCF din Copou a devenit un centru de cultura, pe care il respectam si in care pasim cu respect si sfiala. Dar cu mult drag :) Si exista mai multe persoane care ar vorbi tare bine si frumos despre implicarea in viata culturala, despre dorinta de a investi in cultura si despre increderea pe care o acorda elevilor si studentilor ieseni. 

Ca sa continui pe aceeasi nota culturala (nota care mi-a indulcit si mi-a conturat viata de-a lungul delor trei ani de facultate..), trebuie sa nu-i uit pe cei de la Teatrul Ludic. Sunt o gasca de tineri, pasionati de teatru (si nu numai pasionati, ca si joaca foarte bine), coordonati de un profesor intelept. Au o camaruta mica la ultimul etaj de la CCS si, din nou, n-ai fost student in Iasi daca n-ai mers sa vezi macar una din piesele lor. Pentru ca sunt frumosi, tineri, talentati si foarte implicati. As vrea sa il ascult pe domnul profesor, pe cel care le alege piesele si le spune pe ici si colo cum sa interpreteze, sa ne impartaseasca din pasiunea lui de a face din teatru viata lui. :)

Imi cer scuze de lipsa de precizie in recomandarile de astazi. Dar Iasul este mic si toata lumea se stie cu toata lumea, asa ca nu va fi deloc greu sa intelegeti la cine ma refer.

Revin zilele viitoare cu 11even Bucuresti. La care chiar vreau sa si particip!!
Pentru a face si onorurile de rigoare, Blogal Initiative m-a invitat sa propun speakeri pentru 11even si eu abia astept sa aflu daca voi castiga o invitatie din partea organizatorilor :) 

sâmbătă, octombrie 29

11even in Suceava

Traim cu totii in capsule izolate, captusite de spatiul in care lucram, cel in care invatam (daca mai avem de mers la scoala), capsula mobila care ne transporta acasa si cel din urma, spatiul in care dormim. Sunt atat de bine captusite aceste spatii, ca oricat de flexibil ai fi, oricat de mult socializezi, te trezesti ca te imvarti in aceleasi cercuri, intalnesti aceeasi lume peste tot, porti, de multe ori, cam aceleasi conversatii.

Uneori insa, vrei sa evadezi din rutina cotidiana. Si modalitatea prin care incerc eu sa fac asta e sa ma conectez la evenimente (si prin ele la oameni) care au o acoperire mai vasta decat cercul meu de cunostinte. Si tocmai de asta scriu si eu despre 11even, venit pe mail din partea Blogal Initiative.

Ar trebui in randurile astea sa propun niste persoane interesante, care si-ar spune frumos povestea la unul dintre cele 11 evenimente care vor avea loc in toata tara. Si imi vin niste nume in minte. Problema e ca, experienta mea se divide in 3 orase (unul mai minunat ca altul) si de aceea, voi gasi niste propuneri pentru toate trei: Suceava, Iasi si Bucuresti.

Traind o viata in Falticeni, am ajuns sa cunosc sau sa aud povesti de multe persoane din judetul meu, respectiv Suceava. Daca as fi acolo, mi-as dori sa il ascult pe Bogdan Baciu. Pe langa faptul ca e con-orasean cu mine, Bogdan a fost reprezentantul ONU al Romaniei si a avut el o experienta foarte faina in New York. Nu stiu prea multe, dar stiu ca e un baiat de 18 ani care se implica in tot ce poate si cred ca viitorul suna bine de tot pentru el. Are energia si ambitia sa schimbe ceva in jur si cred ca va avea ce sa povesteasca frumos despre tot ce a trait in ultimii doi-trei ani, de cand se agita sa faca lucruri.

Urmatoarea persoana pe care as fi nominalizat-o ar fi fost presedintele AIESEC Suceava, dar intre timp am observat ca ea coordoneaza evenimentul, asa ca nu stiu cat de mult si-ar putea lua timp pentru asta. In schimb, cred cu siguranta ca cineva din AIESEC Suceava ar trebui sa vorbeasca. Este un local la inceputurile lui, i-am urmarit cum cresc si au reusit sa faca niste editii de GROW destul de remarcabile. Ar trebui sa vorbeasca despre cum se vede viitorul sa fii un student intr-un oras mai mic si mai indepartat de capitala, cum vad ei dezvoltarea Sucevei (care a luat un mare avant in ultimii ani) si cum vor ei sa schimbe lucrurile. Prin AIESEC si inafara lui.

Tot pentru Suceava, cred ca ar trebui sa fie acolo o persoana mai indepartata de interesele mele imediate, dar pe care, din umbra, o apreciez foarte mult. Cantareata de muzica populara Sofia Vicoveanca. De ce? Pentru ca, in ciuda succesului pe care l-a cunoscut, a ramas o persoana minunata, modesta si puternic atasata de locurile natale. As vrea din tot sufletul sa o ascult pentru 11 minute, nu cum canta, ci cum vede ea viata, ce s-a schimbat si ce se poate schimba in continuare in orasul unde locuieste si care ii este casa de atatia ani.

Nu pretind ca sunt persoanele cele mai relevante, dar in viziunea mea de Falticeneanca, cu multe legaturi in Suceava, ii consider niste oameni interesanti si care ar trebui sa vorbeasca si sa-si impartaseasca povestea si viziunea cat mai mult.


Si cum nu vreau sa astern toata povestea aici, las pe niste postari viitoare propunerile pentru Iasi si Bucuresti.

vineri, octombrie 21

Daca ar fi sa dau un Refresh Bucurestiului...

Am fost impresionata de eforturile celor de la Pepsi in campania lor de a da un Refresh unui oras din Romania.
O idee foarte buna, zic, raportandu-ne la nemultumirea generala care pluteste vrei-nu vrei la colt de strada, in supermarket, la scoala, in Cismigiu, sau oriunde te-ai mai afla.

Fiind si eu abonata la Blogal Initiative, ma gandesc de multa vreme la moduri in care as schimba ceva. Si, sa ma incadrez si in buget, binenteles. Scopul nu e sa castig, ci sa particip. Eventual, sa dau o idee buna celor care se intampla sa aiba ochi sa vada si buget sa o realizeze.

Se intampla ca merg mult cu autobuzul. Daca e sa astept 137-le, am si 30 de minute de pierdut impreuna cu alti calatori impacientati, in statie. Suntem multi noi, cei care luam un mijloc de transport in comun ca sa ne deplasam prin vastul Bucuresti. Si tragedia e ca RATBul scade din masini (din 25 au ramas 16, zicea un sorfer).   E un lucru greu intr-un oras mare si aglomerat sa controlezi tot acest trafic infernal. Si fiecare dintre noi asteapta sa creasca mare, sa castige un salariu decent incat sa se angajeze la un leasing si sa isi poata petrece viata in propiul autoturism, in trafic. [You are not caught in traffic, You ARE the traffic, zicea un viral pe Facebook zilele trecute] Ei bine, da. Asa sta situatia acum. 

Zeci, poate sute, stam cu totii in diverse statii de RATB, uitati de lume, asteptati sa ajungem undeva, stresati ca nu mai vine, uneori injurand ca nu stam in zone 'cu metrou aproape'. 

Cum ar fi sa putem face hitchhicking in oras la noi? 
Cum ar fi sa ies de acasa la mine, in Romancierilor, cu o pancarta de carton pe care sa scrie: Piata Romana?
Credeti ca nu trec minim 10 masini, cu o singura persoana inauntru, la 9-10 dimineata, care se indreapta in aceeasi directie, INAINTE sa imi vina mie autobuzul? 
Eu cred ca as avea succes. Si uite-asa, fiecare cu pancarta legata de gat, am putea sa ajungem dintr-un loc intr-altul al Bucurestiului fara sa ne inghesuim in minunatele RATBuri.

O alta idee, legata strans de cea de mai sus ar fi 'imperecherea'. Odata ce ai masina si...sa zicem locuiesti in Militari (ca-mi este mie la suflet zona) si lucrezi in, sa zicem, Pipera (de asemeni..), cu siguranta in cladirea ta inalta si de sticla mai cunosti cel putin doua persoane locuind pe aproape de tine. Dar cu totii veniti, singurei de unii singuri la servici. Si va bucurati de comfortul masinii voastre, la care tocmai ati terminat de platit leasingul. Nici nu vreti sa va mai amintiti cum acum 5-6 ani umblati de colo-colo prin trolee si metrouri, inghesuiti si mirosind tot ce nu este de mirosit, ascultand tot ce nu ati fi vrut sa ascultati (acum aveti iPodul conectat la statie, suna bine, ati facut un playlist sa va bucure dimineata, sa mearga cu cafeaua bauta pe drum spre lucru). Si o zic cu ironie, dar e o ironie de abia astept sa ajung si eu asa, nu altfel. 

E bine, va meritati masina si iPodul si cafeaua si relaxarea. Daaar, n-ati putea voi sa fiti voi niste cetateni mai responsabili si sa mai luati doi colegi de pe drum cu voi? Ca e mai fun cand e masina plina si arcurile nu stau chiar degeaba. Si iata cum, printr-o miscare oarecum simpla, am reusi sa reducem de trei ori masinile din oras. Fiindca azi va iau eu pe tine si pe el, maine ne iei tu, iar poimaine ne ia el pe amandoi cu masina. Simplu, nu?

Daca ar fi sa am acei 20.000 de euro ai celor de la Pepsi, i-as investi intr-o campanie de promovare a acestor idei bucurestenilor. Pe de o parte sa ii incurajez pe cei din statiile unde autobuzul ajunge greu sa isi gaseasca metode alternative, pe de alta parte, sa promovez in randul companiilor ca angajatii lor sa se ia unu pe altul cu masina. 

Cum ar fi un Bucuresti fara atat de mult trafic? Cum ar fi sa ajungem cu totii mai devreme si mai repede acolo unde avem nevoie? Cum ar fi sa scurtam intr-un mod sustenabil un proces, in conditiile in care ne aflam intr-o epoca in care absolut toate procesele cu care lucram sunt scurtate si multe dintre ele se afla la un click distanta? (respectiv o secumda) 

Asta e povestea pe care vreau sa o impart cu pasionatii de Pepsi si mai ales cu pasionatii care vor sa-si faca orasul sa fie un loc mai bun de trait. Bucurestiul e un oras minunat si daca n-ar dura atat de mult, fiecare dintre noi ar putea sa mearga mai des in oras, in puburi, la opera, in parc, la prieteni acasa, in orice loc unde este chemat si isi raspunde: fac doua ore pana acolo, nu am timp sa ajung si sa ma si intorc in timp. 

miercuri, septembrie 28

Cum m-am lasat de fotografie


De cand ma stiu, ma fascineaza artele vizuale. N-am dat niciodata inapoi de la a vizita
pentru ore intregi un muzeu cu picturi. Nu m-am dat laturi nici cand a fost vorba de foto sau
de benzi desenate sau sculptura. Fiecare m-a atras cu ceva.



Dar se face ca fotografia a devenit mai mult decat o arta de admirat. In cautarea fotografiilor perfecte, umblam cu camera dupa mine (niciodata o camera profesionista, mereu o 'sapuniera' dupa spusele celorlalti) ziua-ntreaga, imortalizand tot ce avea un iz interesant. Faceam si experimente in laboratorul propiu si modificarea culorilor si formelor pe calculator a reprezentat deliciul dupa-amiezelor de iarna pentru mult timp din liceul meu. Rezultatele s-au dovedit de toate felurile: de la interesante la
de-a dreptul banale.

Dar nu aveam nimic de pierdut. Ma pasiona sa prind totul 'in poza'. Imi cumparam PhotoMagazine si ma delectam in fiecare luna cu tehnici noi, galerii si povesti ale unor fotografi celebri. Facusem o pasiune, dar nu o pasiune nebuna, ci una in care stiam ca nu o sa ajung mai departe decat ca amator. Pentru ca nu am talentul necesar.

La un moment dat, am inceput sa simt ca fac prea multe poze. Si ca majoritatea nu isi au sensul. Mi-am dat seama, si asta cred ca e partea cu adevarat dureroasa, ca tot stand cu camera in mana, pierdeam momente pe care trebuia sa le traiesc, nu sa le memorez. Si incetul cu incetul mi-am lasat camera acasa.

Acum fac poze cand si cand. Rar ma chinui sa-mi iasa artistice, desi poate ca imi mai vin tehnici in minte cand tin obiectivul indreptat si urmeaza sa apas pe buton.

Acum tot ce imi doresc este un Polaroid. Sa-mi opreasca momentele frumoase in loc, pe hartie. Sa fac din orice moment memorabil, un lucru palpabil, un patrat de hartie semi-lucioasa.

Un Polaroid albastru, model nou, sa il tin agatat si sa ma distrez cu el. Fara sa fac arta.

vineri, iulie 29

Caut de munca

Ca proaspat absolventa de cursuri de licenta, este firesc sa ma indrept spre o noua etapa, care, spre deosebire de ultimele doua, ar face bine sa nu implice voluntariat in prea mare masura.
Si astfel pescuiesc tot felul de discutii din jur despre joburi.
si cariera.
si evolutie profesionala.

Prima poveste am gasit-o intr-o poveste de-a lui Seth. Mi-a placut asa de mult, ca m-am gandit mult, mult timp la ea. Se face ca era plecat in vacanta si intr-o noapte, pe la 4-5, nu putea sa doarma. Asa ca s-a dus in holul hotelului si cu laptopul in fata, verifica sa vada ce mai fac angajatii lui de acasa. Un cuplu tocmai se intorcea de la o petrecere si vazandu-l, femeia ii spune sotului ca nu ii poate intelege pe cei obsedati de serviciul lor, care nici in vacanta nu se pot detasa complet.
Seth ii raspunde, in scris, ca ii pare tare rau de cei care 50 de saptamani pe an au o slujba la care merg pentru a-si castiga existenta si nu se distreaza decat in cele doua saptamani de concediu.

Morala ar fi ca el e atat de pasionat de ceea ce face, de compania lui, incat acesta nu este un lucru de la care sa simta nevoia sa ia pauza. Cumva, ne da un exemplu despre cum ar trebui sa sune sluja ideala. Putini pot fi asa de pasionati ca si Godin, dar cu totii ar trebui sa tindem spre asta.

Mai aud povesti de toate felurile, despre oameni dezamagiti de ceea ce fac, despre oameni pasionati si doritori sa faca mai mult. Despre alti oameni [nu spunem cine, persoane importante] care iau decizia de a-si schimba total viata, alegandu-si un domeniu de activitate complet diferit. Cred ca toate astea sunt bune, atat timp cat stii ca tinesti spre o stare interioara mai buna.

Ceea ce inteleg, si inteleg pentru ca am citit-o in repetate randuri la mai multi autori iar mai apoi am vazut-o in jur, este ca nu prea mai poti face distinctia intre viata ta personala si viata profesionala. Bine, exista niste limite. Dar timpul pentru slujba nu poate fi de exact 9 ore pe zi. Iar taskurile urgente vor fi rezolvate in cel mai scurt timp, pentru ca asa trebuie. Si exista zile incarcate si zile in care poate muncesti efectiv doar 6 din alea 9 ore. Lucrurile sunt diferite fata de ce vedeam mai demult la parintii mei.

Si atunci, chiar trebuie sa iti placa. Sa te pasioneze si sa o faci cu drag. Si stiu ca nu se poate sa fie mereu un loz castigator, dar tine si de tine, de ochii cu care privesti lozul :)

Asa ca, imi caut internship. Prin AIESEC. Oriunde m-or primi.

Si stiu ca va fi greu [mereu e greu la inceput de drum], stiu ca va fi frumos [pentru ca iubesc atat de mult sa schimb peisajul], stiu ca voi da tot ce pot sa fac din acea experienta un mic pas spre acea sluja de care vorbeste Godin.

Si stiu ca o sa ma distrez grozaaav facand asta!

vineri, iunie 24

Th!nk

AIESEC Iasi is organizing an event that is meant to create a connection between students from Iasi and personalities who can become role models for them. This event is called Think and has as main purpose presenting the relevance of volunteering in the context of personal development. Think is an initiative is integrated in the Summer Recruitment campaign. It will take place on Friday, the 24th of June, at Moldova Mall, Red Cinema Room, 6th floor.

This event, Think, will host four speakers from Iasi:

  • Marius Ursache- Chief Creative Officer at Grapefruit.
  • Alecandrina Dinga- Expert in European Founds and the co-founder of Community Foundation.
  • Severin Zanzianu- Founder of Premian, Training and Business Consulting Company
  • Ciprian Ionescu- Founder of September Media, Advertising Agency.

Chair at this event is Paul Stanciu, former AIESEC member.

Think is made in order for the youngsters to establish contact with the concept of volunteering and it’s importance in our society.

The general truth is that extracurricular activities really bring a pozitive change in one’s perception upon the day to day activities and, on the other hand, personal development.

AIESEC encoureges participation, diversity, multiculturalism. Therefore, during this summer the students have the opportunity to practice volunteering abroad. In order to do that, they have to apply for the Summer Recruitment.


If you want to find out more visit the website: www.aieseciasi.ro .