joi, iulie 29

Weird things happening to me

M-am apucat sa gatesc mancare indiana. Si ceea ce e cel mai aiurea e ca e addictive. Adica eu nu am mancat nimic serios astazi, pranz sau cina. Dar sunt la al treilea fel de mancare indiana si incerc sa imi promit ca dupa aceea ma apuc sa mananc din bunatatile extreeeem de picante pe care le-am gatit pana acuma. Mai am o multime de lucruri de invatat despre bucataria indiana(defapt..nu stiu nimic..). Pana acum gasesc niste condimente care trebuie puse mai in toate mancarurile, dintre care curry mi-a dat cele mai mari batai de cap. Pentru ca...e picant. si nu iti dai seama chiar imediat ce gusti ca e picant, ci cand inghiti. Timp in care eu mai puneam o lingurita de condiment in tigaie. Si apoi isi facea efectul, iar eu regretam amarnic..
Dupa un orez si un chickpeas, aka naut, ma aventurez si la un pui cu iaurt, care sper eu ca le va stinge pe celelalte doua. Apoi o sa mai fac si vreo 2 naan si cumintica, am sa mananc timp de vreo ora toate nebuniile pamantului :))

I just love cooking!

luni, iulie 19

Chestiuni de subconstient..

Luati loc pe acest scaun, va ofer si o cafea? Proaspata si aromata, da.
Acum, ia spuneti-mi: nu-i asa ca va doriti o masina noua?

duminică, iulie 18

Passions

Iata ca e vacanta. Si desi fac un internship destul de interesant, imi ramane totusi o groaza de timp liber. PE care incerc sa il exploatez in cele mai dubioase moduri. Mi-am luat un set de acrilice si ma ambitionez sa pictez in ciuda lipsei mele crancene de talent. Azi am inceput sa pictez flori si mi-am dat seama ca asta e tot ce ma pricep sa pictez. SI mai ales floarea soarelui. O, da. Floarea soarelui is definetly my thing. Tata a zis sa evoluez, avand in vedere ca asta pictam si acu 4 ani [cand am mai avut o vara plina de veleitati artistice]. Dar m-am intors tot acolo. Si cred totusi ca am evoluat cumva, in arta mea fara de arta. Pentru ca le conturez altfel, le colorez altfel, dar eu sunt tot acelasi lucru. SI ceea ce pictez e ceea ce simt si gandesc. Ceea ce respir. Si se pare ca nu sunt nici mai mult, nici mai putin decat o floarea soarelui si eu.

vineri, iulie 16

Internship experience

Ma aflu acum de aproape o saptamana lucrand intr-un loc in care numai cu mintea puteam crede ca voi ajunge sa lucrez. Suntem intr-un birou, trei fete care incercam sa absorbim ceva din marea de cunostinte si tehnici ale celor doua mai mari si mai experimentate.
In ciuda brandului pe care il adooor si il iubesc de vrun an incoace (de cand citesc si carti de-ale intemeietorului...) vad ca dupa cortina lucrurile nu stau chiar asa cum par. SI ca lucrurile sunt minunate, dar ca ma asteptam de la mult mai mult. Mi-as fi dorit sa invat mai mult, sa mi se dea acces mai mare la informatii si libertatea sa fac mai multe chestii. Mi-as fi dorit poate, un pic mai multa incredere. Dar se pare ca e normal sa nu se intample asa de la inceput.

Cred ca sunt dezamagita pentru ca, asa cum am invatat din AIESEC, tot imi vine in minte expresia deliever on promises. Si vad fite nelalocul lor si lucruri care nu par atat de ok, pe cat ne spunea noua profa de publicitate sau pe cat am invatat eu ca ar trebui sa fie din AIESEC.

Citesc zilele astea o carte despre Starbucks. O companie care a ajuns in cativa ani de la 100 de magazine imprastiate prin cateva orasele din US la o multinationala care se intinde pe toate continentele. Cum au reusit? Si-au stabilit o viziune care ii inspira pe toti. Fiecare angajat este partener Starbucks si are voie sa se implice cat de mult vrea in dezvoltarea companiei. Unul dintre principiile lor este cel de a fi transparenti in ceea ce fac si de aceea, autorul a reusit sa faca cercetarea pentru cartea sa vorbind cu CEO si cu multe persoane de pe diverse pozitii, toti fiind foarte deschisi sa il ajute. Sunt uimita de cum s-a dezvoltat Starbucks focusandu-se pe oameni mai mult decat pe altceva.

Se spune ca Starbucks investeste mai mult in traininguri pt angajati decat pe publicitate, in fiecare an. Si adevarul e ca, daca mergi la ei si iti servesc o cafea fix pe gustul tau, cu zambetul pe buze, chiar nu ai nevoie sa auzi de la televizor de ei.

Calitatea oamenilor este cea care dezvolta orice companie. Sunt din ce in ce mai convinsa de asta, cand merg la shopping, cand fac un internship, un proiect in AIESEC cu licee... de fiecare data inteleg ca oamenii fac orice organizatie sa fie un loc in care iti doresti sa te intorci sau unul din care abia astepti sa pleci mai repede.

Cand o sa fiu eu mare si o sa am si eu trainee mei in departament stiu un singur lucru: o sa le dau un minim credit pt inceput. Cine stie, poate ca or merita.

duminică, iulie 4

Intrebare existentiala

Mi-a facut cadou Octav un set de pensoane din par de veverita.
Incerc sa gasesc pe undeva sa aflu daca veveritele alea au fost omorate pt parul lor valoros, sau doar au fost...tunse un pic.
Daca cineva stie, sa ma lamureasca si pe mine.
Altfel, voi dormi foarte prost la noapte...

joi, iulie 1

Desfaci atomul, in cautarea unui scop

Poate la o varsta prea inaintata pentru asa ceva, caut in totul din jurul meu un scop.

Intr-o reclama la sampon, intr-un videoclip al Rihannei, intr-o melodie de la Gotan Project, intr-o discutie contradictorie cu privire viziuni si idei despre viata si viitor. In fiecare concept pe care il intalnesc, caut un scop, ma intreb daca intr-o lume...minimalista, acel concept si-ar merita locul sau am putea trai foarte fericiti si fara de el.

Ma gandesc la viitorul meu. De PR sau de om de publicitate (Doamne-ajuta!)
Ce o sa fac eu? O sa fie niste instrumente pentru a creste niste cifre, pentru a atinge niste obiective si atat? Faci o facultate ca sa te instalezi ca un instrument intr-o multime de instrumente, dar sa stii destul de bine ca mecanismul mare ar merge inainte (intr-un fel sau altul) si fara de tine?

Niste cantarete extravagante si comerciale par sa aiba ca scop spalarea creierelor minorilor din lumea-ntreaga. Una se crede Madonna cu costum de calugarita, rosu, de piele, predicand un mesaj fara mesaj (ale ale ale alejandroooo). Alta plange de i se scurge toata mascara, bea dintr-un pahar de martini gol si trage dintr-o tigara. C-o parasit-o si ca de ce o parasit-o? Are you serious? Are you really singing about that? WHY?? Si o a treia, de se pupa cu o alta, in tristetea ei neinteleasa, dupa ce, cu o melodie inainte zicea numa
Come on rude boy, boy Can you get it up?
Come here rude boy, boy Is you big enough?


I beg your pardon? despre ce e defapt melodia asta?? Ok, dansam pe ea, ne face sa shake our asses, dar totusi, ce mama masii e cu versurile astea???


E un fel de... hai sa facem muzica si sa vindem si sa nu ne intereseze ca adolescentii de treishpe ani se uita la noi ca la niste stele si daca noi ne taiem venele pt barbati, ei o sa creada ca asta e ok si daca noi ne pupam aiurea cu gagici, ei o sa creada ca si asta e ok si pana la urma, ce mama masii, hai sa facem si sex de la 10 ani, ca noi asa vedem la televizor!

Am avut imensitatea de noroc sa merg la doua concerte geniale in ultima saptamana. M-au lasat cu multe multe sentimente ravasite, cu multe ganduri si multe intrebari. Si vezi ca exista mai multe moduri de a face muzica: poti face ca Lady Gaga, sochezi si curg banii sau poti evolua. Poti sa te preocupe problemele mari ale lumii si problemele comunitatii in care vii sa canti. Poti sa trezesti niste semne de intrebare. Si ascult eu melodia asta de la concert incoace, cu versurile in fata si gasesc mereu alt mod sa o interpretez. Si asta era doar una dintr-o ora jumate de muzica adevarata. O ora jumate in care simti ca aceasta arta evolueaza. Ca cineva munceste sa treaca la urmatorul nivel de intelegere, de exprimare, de sunet, de lumina, de joc.

De Gotan, nici nu mai am cuvinte. M-am lipit de scaunul meu de la Sala Palatului, de parca eram la un film de groaza (desi poate nu e cea mai buna comparatie) si nu puteam sa misc de cat de bine suna totul,de cat de tare intra in mine muzica din toate instrumentele, adunate laolalta. Cata eleganta in fiecare acord...magie.

Si cumva definesc o muzica fara scop si una cu scop foarte precis.

Si la fel ma gandesc ca exista peste tot: un PR cu scop, care marcheaza, ramane si un PR cu conferinte adormitoare de presa, cu scopul de instrument intr-un intreg; o publicitate care vinde si o publicitate care are si alt scop decat cel de a vinde.

Si eu, ca om, trebuie sa ma gandesc, sa aleg daca ceea ce vreau sa fac va avea un scop sau nu: blogurile astea, lucrurile pe care vreau sa le pictez, proiectele in care ma implic, meseria pe care o voi avea, aduc ele ceva nou pe lume? cat impact pot ele sa aduca?