vineri, august 6

My last day of work

Sunt la finalul unei luni in care am facut "tot ceea ce putea face un PR junior", dupa cum "sefa" mea mi-a spus. Am ajutat la organizarea unui eveniment, am sunat la jurnalisti, am facut monitorizari de mi-au sarit capacele si multe altele.

Sunt multe lucruri pe care mai trebuie sa le invat despre agentii si companii, despre modul meu de lucru, mai am multe de invatat despre mine insami. Si cum sa manage myself.

Dar nu e grav. Sunt pe drumul cel bun. Si cred, chiar cred ca...I can do it. I even can be good at it. Oh, yes I can! :)

Ma aflu intr-o stare bizara, cu valuri de regret, ca poate ma implicam mai mult, multumire, ca am invatat multe, entuziasm, ca ma asteapta in sfarsit vacanta, un pic de tristete, ca nu se stie cand si daca ma mai intorc vreodata aici.

Ei bine, imi dau seama cat de exagerat era sa cer ce vroiam eu in prima mea zi. Si asa, imi scad asteptarile si ma simt un pic mai aproape de realitate. Si asta imi place, pt ca eu si realitatea interactionam un pic mai dificil...

Cam asta a fost cu practica mea minunatata. A fost foarte bine, pana la urma. Inca o zi si apoi...
Vacantaaaaa

duminică, august 1

Still Bucharest in my mind

este atat de ciudat sa mergi si sa mergi si sa nu intalnesti niciodata macar un chip cunoscut. nu neaparat sa cunosti si omul, doar chipul sa iti fie familiar. intr-un oras al tuturor posibilitatilor, descopar oameni foarte bogati si alaturi de ei, oameni extrem de saraci. ce e drept, in orice oras "provincial", nu iti este dat sa vezi la tot pasul acest contrast innebunitor. si vile si oameni si masini de lux, iar pe partea cealalta a strazii, oamenii dorm, intinsi pe cartoane sau pe trepte. nu se intampla la periferie, nu. se intampla in centru. si ma intreb daca peste tot in lume e asa. oare in manhattan sunt cersetori? are si el oameni ai strazii?

ma plimb, pictez, ascult Gotan si altele si meditez la nemurirea sufletului. Citesc despre vaci mov si o revolutie in marketing. tin geamurile larg deschise, ca sa aud masinile de pe bulevard si ca sa iasa mirosul de mancare din casa. A, da, gatesc.

La geamuri, este un fel de pervaz mai lung intre etaje, astfel incat sa nu pot vedea geamul celui de dedesubt sau de deasupra. despre cel din dreapta nici nu mai vorbesc. si imi amintesc cum arunca dora seminte de cirese la mine in balcon...eh, alte vremuri.

Exista o cladire abandonata, undeva vizavi. Cica a fost un minister acolo pe vremea lui Ceausescu. Dar acum, e doar o cladire parasita. Binenteles, s-ar fi putut face o cladire de birouri, s-ar fi putut intrebuinta cumva. dar nu. statul a uitat-o si nu m-ar mira daca as afla ca nimeni n-a mai intrat acolo de douazeci de ani. dar totusi, ceva s-a intamplat cu ea. exista doua boxe, scoase pe un geam, pe la etajul doi. e singurul semn de evolutie in istoria ei. si aceste doua boxe mititele anunta cand e fix. cum? canta oda bucuriei. asadar, din ora in ora, ascult oda bucuriei, venind din cladirea parasita.

pana mai deunazi, as putut crede ca acolo se ascunde tovarasul dictator. si ca lui poate ii place oda bucuriei si de asta si-a setat asa ceasul. dar acum ca l-au dezgropat si au aflat ceea ce cu totii stiam deja, nu mai pot crede intr-o legenda urbana, care de altfel ar fi sunat foarte interesant...

Bucurestiul are o viata a lui. O viata care se trezeste tarziu in weekend.
Ieri dimineata, ma urcasem intr-un 137 ca sa merg la cumparaturi si am avut stupoarea sa vad numai batrani. in afara de doua-trei doamne-domnisoare de 30 de ani care mergeau sa isi cumpere haine pt servici, in rest erau numai batrani. Este adevarat ca multi au masini si probabil si mai adevarat ca mult pleaca in weekend la mare.

Ei bine, mi-am stabilit cateva obiective marunte, pentru ultima saptamana de zacut in acest oras, minunat si mizer: sa inchiriez bicicleta din Kiseleff, sa merg la Inception, sa merg in Militari (defapt doar shopping center ul de acolo :) ) sa cumpar Autan.

In materie de mancare, am gatit mai mult decat mi-as fi imaginat. In materie de pictat, astept sa imi vina inspiratia(vine disearacu autobuzul de 5.30). In materie de muzica... roots to grow, and wings to fly... In materie de bogati si saraci, ma uit, ma intristez si merg mai departe. Cica asa trebuie sa faci. Sa nu lasi sa te afecteze.

Despre internship, analizez, urmaresc miscarile celor din jur si inca incerc sa imi dau seama daca este de mine meseria asta, agentia asta, departamentul asta.

Despre vacanta, abia astept sa imi iau radacinile cu mine si sa zbor in Delta.