sâmbătă, decembrie 10

Cum iti dai seama ca e weekend?

1. astepti sa sune dar nu sunaa... (alarma)
2. dai buna dimineata doamnei de la supermarket si ea se uita ciudat la tine (probabil pentru ca e deja ora 12.00...)
3. pe casa scarii miroase a ciorba si alte bunatati care fierb prin bucatariile vecinilor
4. reusesti sa iti bei toata ceasca de cafea
5. mananci omleta la mic-dejun
6. postarile pe facebook sunt de 3 ori mai multe (toata lumea e la shopping in mall si simt nevoia sa impartaseasca asta)
7. ce nori frumosi!
8. parca as cumpara niste flori sa aranjez un pic casa asta
9. te apuci de tema aia pentru facultate, care trebuia sa fie gata de doua saptamani
10. dai play la un song si in timp ce-ti bei cafeaua, citesti PR LinkCoffee-ul saptamanii
11. te inscrii la un concurs, poate castigi niste carti
12. te simti asa de bine, ca te apuci sa scrii un post pe blog pe tema asta :)

duminică, octombrie 30

11even in Iasi

Nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc mai multi speakeri confirmati in Iasi decat in Bucuresti
Am avut deja aceasta dezbatere, ca evenimentul din Bucuresti se va suprapune cu multe altele si de aceea va fi dificil sa-si atraga participanti. Totusi, eu cred ca speakerii fac diferenta. Si de aceea, sa ma arunc sa mai fac propuneri? Da, ma arunc.

Astazi, pentru dulcele targ al Iesilor.

Cu 10 speakeri dintre care stiu sigur ca 3 sunt de exceptie (domnul Grumazescu sigur nu va reusi sa vorbeasca doar 11 minute, dar asta si pentru ca il veti implora sa zica mai multe, Elena Racu are de zis o poveste originala cu Papergirl, iar Vali Tatar a facut lucruri frumoase la viata lui ca sa aiba de zis ceva bun), alegerea celui de-al 11-lea va fi, intr-adevar, dificila. 

Persoana la care m-am gandit este Dan Lungu- un scriitor destept si conferentiar la catedra de sociologie de la UAIC. As vrea sa il ascult vorbind despre viata de scriitor. Si cea de profesor. Si despre viitorul culturii intr-un centru precum Iasul. 

Centrul Cultural Francez a iesit mult in evidenta in toti anii pe care mi i-am petrecut in Iasi. Si asta prin dorinta continua de a dezvolta si a investi in cultura, de multe ori fara un return on investment imediat. Fie ca e vorba de Fotomaraton, de CafeKultur, de piese de teatru sau de alte manifestari culturale, casa CCF din Copou a devenit un centru de cultura, pe care il respectam si in care pasim cu respect si sfiala. Dar cu mult drag :) Si exista mai multe persoane care ar vorbi tare bine si frumos despre implicarea in viata culturala, despre dorinta de a investi in cultura si despre increderea pe care o acorda elevilor si studentilor ieseni. 

Ca sa continui pe aceeasi nota culturala (nota care mi-a indulcit si mi-a conturat viata de-a lungul delor trei ani de facultate..), trebuie sa nu-i uit pe cei de la Teatrul Ludic. Sunt o gasca de tineri, pasionati de teatru (si nu numai pasionati, ca si joaca foarte bine), coordonati de un profesor intelept. Au o camaruta mica la ultimul etaj de la CCS si, din nou, n-ai fost student in Iasi daca n-ai mers sa vezi macar una din piesele lor. Pentru ca sunt frumosi, tineri, talentati si foarte implicati. As vrea sa il ascult pe domnul profesor, pe cel care le alege piesele si le spune pe ici si colo cum sa interpreteze, sa ne impartaseasca din pasiunea lui de a face din teatru viata lui. :)

Imi cer scuze de lipsa de precizie in recomandarile de astazi. Dar Iasul este mic si toata lumea se stie cu toata lumea, asa ca nu va fi deloc greu sa intelegeti la cine ma refer.

Revin zilele viitoare cu 11even Bucuresti. La care chiar vreau sa si particip!!
Pentru a face si onorurile de rigoare, Blogal Initiative m-a invitat sa propun speakeri pentru 11even si eu abia astept sa aflu daca voi castiga o invitatie din partea organizatorilor :) 

sâmbătă, octombrie 29

11even in Suceava

Traim cu totii in capsule izolate, captusite de spatiul in care lucram, cel in care invatam (daca mai avem de mers la scoala), capsula mobila care ne transporta acasa si cel din urma, spatiul in care dormim. Sunt atat de bine captusite aceste spatii, ca oricat de flexibil ai fi, oricat de mult socializezi, te trezesti ca te imvarti in aceleasi cercuri, intalnesti aceeasi lume peste tot, porti, de multe ori, cam aceleasi conversatii.

Uneori insa, vrei sa evadezi din rutina cotidiana. Si modalitatea prin care incerc eu sa fac asta e sa ma conectez la evenimente (si prin ele la oameni) care au o acoperire mai vasta decat cercul meu de cunostinte. Si tocmai de asta scriu si eu despre 11even, venit pe mail din partea Blogal Initiative.

Ar trebui in randurile astea sa propun niste persoane interesante, care si-ar spune frumos povestea la unul dintre cele 11 evenimente care vor avea loc in toata tara. Si imi vin niste nume in minte. Problema e ca, experienta mea se divide in 3 orase (unul mai minunat ca altul) si de aceea, voi gasi niste propuneri pentru toate trei: Suceava, Iasi si Bucuresti.

Traind o viata in Falticeni, am ajuns sa cunosc sau sa aud povesti de multe persoane din judetul meu, respectiv Suceava. Daca as fi acolo, mi-as dori sa il ascult pe Bogdan Baciu. Pe langa faptul ca e con-orasean cu mine, Bogdan a fost reprezentantul ONU al Romaniei si a avut el o experienta foarte faina in New York. Nu stiu prea multe, dar stiu ca e un baiat de 18 ani care se implica in tot ce poate si cred ca viitorul suna bine de tot pentru el. Are energia si ambitia sa schimbe ceva in jur si cred ca va avea ce sa povesteasca frumos despre tot ce a trait in ultimii doi-trei ani, de cand se agita sa faca lucruri.

Urmatoarea persoana pe care as fi nominalizat-o ar fi fost presedintele AIESEC Suceava, dar intre timp am observat ca ea coordoneaza evenimentul, asa ca nu stiu cat de mult si-ar putea lua timp pentru asta. In schimb, cred cu siguranta ca cineva din AIESEC Suceava ar trebui sa vorbeasca. Este un local la inceputurile lui, i-am urmarit cum cresc si au reusit sa faca niste editii de GROW destul de remarcabile. Ar trebui sa vorbeasca despre cum se vede viitorul sa fii un student intr-un oras mai mic si mai indepartat de capitala, cum vad ei dezvoltarea Sucevei (care a luat un mare avant in ultimii ani) si cum vor ei sa schimbe lucrurile. Prin AIESEC si inafara lui.

Tot pentru Suceava, cred ca ar trebui sa fie acolo o persoana mai indepartata de interesele mele imediate, dar pe care, din umbra, o apreciez foarte mult. Cantareata de muzica populara Sofia Vicoveanca. De ce? Pentru ca, in ciuda succesului pe care l-a cunoscut, a ramas o persoana minunata, modesta si puternic atasata de locurile natale. As vrea din tot sufletul sa o ascult pentru 11 minute, nu cum canta, ci cum vede ea viata, ce s-a schimbat si ce se poate schimba in continuare in orasul unde locuieste si care ii este casa de atatia ani.

Nu pretind ca sunt persoanele cele mai relevante, dar in viziunea mea de Falticeneanca, cu multe legaturi in Suceava, ii consider niste oameni interesanti si care ar trebui sa vorbeasca si sa-si impartaseasca povestea si viziunea cat mai mult.


Si cum nu vreau sa astern toata povestea aici, las pe niste postari viitoare propunerile pentru Iasi si Bucuresti.

vineri, octombrie 21

Daca ar fi sa dau un Refresh Bucurestiului...

Am fost impresionata de eforturile celor de la Pepsi in campania lor de a da un Refresh unui oras din Romania.
O idee foarte buna, zic, raportandu-ne la nemultumirea generala care pluteste vrei-nu vrei la colt de strada, in supermarket, la scoala, in Cismigiu, sau oriunde te-ai mai afla.

Fiind si eu abonata la Blogal Initiative, ma gandesc de multa vreme la moduri in care as schimba ceva. Si, sa ma incadrez si in buget, binenteles. Scopul nu e sa castig, ci sa particip. Eventual, sa dau o idee buna celor care se intampla sa aiba ochi sa vada si buget sa o realizeze.

Se intampla ca merg mult cu autobuzul. Daca e sa astept 137-le, am si 30 de minute de pierdut impreuna cu alti calatori impacientati, in statie. Suntem multi noi, cei care luam un mijloc de transport in comun ca sa ne deplasam prin vastul Bucuresti. Si tragedia e ca RATBul scade din masini (din 25 au ramas 16, zicea un sorfer).   E un lucru greu intr-un oras mare si aglomerat sa controlezi tot acest trafic infernal. Si fiecare dintre noi asteapta sa creasca mare, sa castige un salariu decent incat sa se angajeze la un leasing si sa isi poata petrece viata in propiul autoturism, in trafic. [You are not caught in traffic, You ARE the traffic, zicea un viral pe Facebook zilele trecute] Ei bine, da. Asa sta situatia acum. 

Zeci, poate sute, stam cu totii in diverse statii de RATB, uitati de lume, asteptati sa ajungem undeva, stresati ca nu mai vine, uneori injurand ca nu stam in zone 'cu metrou aproape'. 

Cum ar fi sa putem face hitchhicking in oras la noi? 
Cum ar fi sa ies de acasa la mine, in Romancierilor, cu o pancarta de carton pe care sa scrie: Piata Romana?
Credeti ca nu trec minim 10 masini, cu o singura persoana inauntru, la 9-10 dimineata, care se indreapta in aceeasi directie, INAINTE sa imi vina mie autobuzul? 
Eu cred ca as avea succes. Si uite-asa, fiecare cu pancarta legata de gat, am putea sa ajungem dintr-un loc intr-altul al Bucurestiului fara sa ne inghesuim in minunatele RATBuri.

O alta idee, legata strans de cea de mai sus ar fi 'imperecherea'. Odata ce ai masina si...sa zicem locuiesti in Militari (ca-mi este mie la suflet zona) si lucrezi in, sa zicem, Pipera (de asemeni..), cu siguranta in cladirea ta inalta si de sticla mai cunosti cel putin doua persoane locuind pe aproape de tine. Dar cu totii veniti, singurei de unii singuri la servici. Si va bucurati de comfortul masinii voastre, la care tocmai ati terminat de platit leasingul. Nici nu vreti sa va mai amintiti cum acum 5-6 ani umblati de colo-colo prin trolee si metrouri, inghesuiti si mirosind tot ce nu este de mirosit, ascultand tot ce nu ati fi vrut sa ascultati (acum aveti iPodul conectat la statie, suna bine, ati facut un playlist sa va bucure dimineata, sa mearga cu cafeaua bauta pe drum spre lucru). Si o zic cu ironie, dar e o ironie de abia astept sa ajung si eu asa, nu altfel. 

E bine, va meritati masina si iPodul si cafeaua si relaxarea. Daaar, n-ati putea voi sa fiti voi niste cetateni mai responsabili si sa mai luati doi colegi de pe drum cu voi? Ca e mai fun cand e masina plina si arcurile nu stau chiar degeaba. Si iata cum, printr-o miscare oarecum simpla, am reusi sa reducem de trei ori masinile din oras. Fiindca azi va iau eu pe tine si pe el, maine ne iei tu, iar poimaine ne ia el pe amandoi cu masina. Simplu, nu?

Daca ar fi sa am acei 20.000 de euro ai celor de la Pepsi, i-as investi intr-o campanie de promovare a acestor idei bucurestenilor. Pe de o parte sa ii incurajez pe cei din statiile unde autobuzul ajunge greu sa isi gaseasca metode alternative, pe de alta parte, sa promovez in randul companiilor ca angajatii lor sa se ia unu pe altul cu masina. 

Cum ar fi un Bucuresti fara atat de mult trafic? Cum ar fi sa ajungem cu totii mai devreme si mai repede acolo unde avem nevoie? Cum ar fi sa scurtam intr-un mod sustenabil un proces, in conditiile in care ne aflam intr-o epoca in care absolut toate procesele cu care lucram sunt scurtate si multe dintre ele se afla la un click distanta? (respectiv o secumda) 

Asta e povestea pe care vreau sa o impart cu pasionatii de Pepsi si mai ales cu pasionatii care vor sa-si faca orasul sa fie un loc mai bun de trait. Bucurestiul e un oras minunat si daca n-ar dura atat de mult, fiecare dintre noi ar putea sa mearga mai des in oras, in puburi, la opera, in parc, la prieteni acasa, in orice loc unde este chemat si isi raspunde: fac doua ore pana acolo, nu am timp sa ajung si sa ma si intorc in timp. 

miercuri, septembrie 28

Cum m-am lasat de fotografie


De cand ma stiu, ma fascineaza artele vizuale. N-am dat niciodata inapoi de la a vizita
pentru ore intregi un muzeu cu picturi. Nu m-am dat laturi nici cand a fost vorba de foto sau
de benzi desenate sau sculptura. Fiecare m-a atras cu ceva.



Dar se face ca fotografia a devenit mai mult decat o arta de admirat. In cautarea fotografiilor perfecte, umblam cu camera dupa mine (niciodata o camera profesionista, mereu o 'sapuniera' dupa spusele celorlalti) ziua-ntreaga, imortalizand tot ce avea un iz interesant. Faceam si experimente in laboratorul propiu si modificarea culorilor si formelor pe calculator a reprezentat deliciul dupa-amiezelor de iarna pentru mult timp din liceul meu. Rezultatele s-au dovedit de toate felurile: de la interesante la
de-a dreptul banale.

Dar nu aveam nimic de pierdut. Ma pasiona sa prind totul 'in poza'. Imi cumparam PhotoMagazine si ma delectam in fiecare luna cu tehnici noi, galerii si povesti ale unor fotografi celebri. Facusem o pasiune, dar nu o pasiune nebuna, ci una in care stiam ca nu o sa ajung mai departe decat ca amator. Pentru ca nu am talentul necesar.

La un moment dat, am inceput sa simt ca fac prea multe poze. Si ca majoritatea nu isi au sensul. Mi-am dat seama, si asta cred ca e partea cu adevarat dureroasa, ca tot stand cu camera in mana, pierdeam momente pe care trebuia sa le traiesc, nu sa le memorez. Si incetul cu incetul mi-am lasat camera acasa.

Acum fac poze cand si cand. Rar ma chinui sa-mi iasa artistice, desi poate ca imi mai vin tehnici in minte cand tin obiectivul indreptat si urmeaza sa apas pe buton.

Acum tot ce imi doresc este un Polaroid. Sa-mi opreasca momentele frumoase in loc, pe hartie. Sa fac din orice moment memorabil, un lucru palpabil, un patrat de hartie semi-lucioasa.

Un Polaroid albastru, model nou, sa il tin agatat si sa ma distrez cu el. Fara sa fac arta.

vineri, iulie 29

Caut de munca

Ca proaspat absolventa de cursuri de licenta, este firesc sa ma indrept spre o noua etapa, care, spre deosebire de ultimele doua, ar face bine sa nu implice voluntariat in prea mare masura.
Si astfel pescuiesc tot felul de discutii din jur despre joburi.
si cariera.
si evolutie profesionala.

Prima poveste am gasit-o intr-o poveste de-a lui Seth. Mi-a placut asa de mult, ca m-am gandit mult, mult timp la ea. Se face ca era plecat in vacanta si intr-o noapte, pe la 4-5, nu putea sa doarma. Asa ca s-a dus in holul hotelului si cu laptopul in fata, verifica sa vada ce mai fac angajatii lui de acasa. Un cuplu tocmai se intorcea de la o petrecere si vazandu-l, femeia ii spune sotului ca nu ii poate intelege pe cei obsedati de serviciul lor, care nici in vacanta nu se pot detasa complet.
Seth ii raspunde, in scris, ca ii pare tare rau de cei care 50 de saptamani pe an au o slujba la care merg pentru a-si castiga existenta si nu se distreaza decat in cele doua saptamani de concediu.

Morala ar fi ca el e atat de pasionat de ceea ce face, de compania lui, incat acesta nu este un lucru de la care sa simta nevoia sa ia pauza. Cumva, ne da un exemplu despre cum ar trebui sa sune sluja ideala. Putini pot fi asa de pasionati ca si Godin, dar cu totii ar trebui sa tindem spre asta.

Mai aud povesti de toate felurile, despre oameni dezamagiti de ceea ce fac, despre oameni pasionati si doritori sa faca mai mult. Despre alti oameni [nu spunem cine, persoane importante] care iau decizia de a-si schimba total viata, alegandu-si un domeniu de activitate complet diferit. Cred ca toate astea sunt bune, atat timp cat stii ca tinesti spre o stare interioara mai buna.

Ceea ce inteleg, si inteleg pentru ca am citit-o in repetate randuri la mai multi autori iar mai apoi am vazut-o in jur, este ca nu prea mai poti face distinctia intre viata ta personala si viata profesionala. Bine, exista niste limite. Dar timpul pentru slujba nu poate fi de exact 9 ore pe zi. Iar taskurile urgente vor fi rezolvate in cel mai scurt timp, pentru ca asa trebuie. Si exista zile incarcate si zile in care poate muncesti efectiv doar 6 din alea 9 ore. Lucrurile sunt diferite fata de ce vedeam mai demult la parintii mei.

Si atunci, chiar trebuie sa iti placa. Sa te pasioneze si sa o faci cu drag. Si stiu ca nu se poate sa fie mereu un loz castigator, dar tine si de tine, de ochii cu care privesti lozul :)

Asa ca, imi caut internship. Prin AIESEC. Oriunde m-or primi.

Si stiu ca va fi greu [mereu e greu la inceput de drum], stiu ca va fi frumos [pentru ca iubesc atat de mult sa schimb peisajul], stiu ca voi da tot ce pot sa fac din acea experienta un mic pas spre acea sluja de care vorbeste Godin.

Si stiu ca o sa ma distrez grozaaav facand asta!

vineri, iunie 24

Th!nk

AIESEC Iasi is organizing an event that is meant to create a connection between students from Iasi and personalities who can become role models for them. This event is called Think and has as main purpose presenting the relevance of volunteering in the context of personal development. Think is an initiative is integrated in the Summer Recruitment campaign. It will take place on Friday, the 24th of June, at Moldova Mall, Red Cinema Room, 6th floor.

This event, Think, will host four speakers from Iasi:

  • Marius Ursache- Chief Creative Officer at Grapefruit.
  • Alecandrina Dinga- Expert in European Founds and the co-founder of Community Foundation.
  • Severin Zanzianu- Founder of Premian, Training and Business Consulting Company
  • Ciprian Ionescu- Founder of September Media, Advertising Agency.

Chair at this event is Paul Stanciu, former AIESEC member.

Think is made in order for the youngsters to establish contact with the concept of volunteering and it’s importance in our society.

The general truth is that extracurricular activities really bring a pozitive change in one’s perception upon the day to day activities and, on the other hand, personal development.

AIESEC encoureges participation, diversity, multiculturalism. Therefore, during this summer the students have the opportunity to practice volunteering abroad. In order to do that, they have to apply for the Summer Recruitment.


If you want to find out more visit the website: www.aieseciasi.ro .

duminică, iunie 12

Omul liber din fiecare dintre noi

Zilele trecute am facut un proiect pentru cursul de Comunicare Politica, pe cel mai frumos subiect pe care l-as fi putut gasi. Cu siguranta ca, in alte conditii, in care n-as fi suferit de virusul stres de licenta(e un virus, va asigur), cum si virusul mi-e lene de mor e tot un virus, as fi avut timp sa ma documentez mult mai bine si as fi realizat ceva mult mai valoros. Dar, cu atatea pe cap (mai mult lene decat stres, de cele mai multe ori), am citit si am cercetat ceva mai putin.

Scopul proiectului era sa realizam o campanie electorala pentru un partid. Partidul nostru nu exista, inca, in Romania. Partidul Libertarian Roman. In primul rand, nu exista pentru ca romanii nu sunt pregatiti pentru asa ceva. Noi avem inca multe probleme de rezolvat, in primul rand probleme reale, si pe urma, probleme de preconceptii si atitudini. Dintre care, cele din a doua categorie nu pot fi rezolvate fara ca primele sa nu mai existe.

Teoriile libertatii sunt un subiect atat de interesant, incat m-am pierdut de multe ori lecturand articolele de pe mises.ro. Un loc foarte bun de inceput o cercetare si un loc foarte bun pentru a afla ca o societate, ca intreg, poate functiona si altfel decat asa cum majoritatea societatilor contemporane sunt structurate.

Cum ar fi o tara fara Stat? Un haos. Cu siguranta. Dar o tara cu un Stat minimal? Un Stat care sa nu decida pentru "cetateni", sa nu le coordoneze vietile deloc, ci sa se ocupe de doua-trei probleme fundamentale: apararea propietatii private si apararea individului.

O economie libera, cu foarte putine taxe. Fara propietati publice. Legislatie mai mult decat aerisita. Tribunale si scoli private. O lume atat de indepartata de ceea ce traim in fiecare zi, incat nu prea o putem intelege, decat daca ne chinuim sa construim o perspectiva cat mai ampla a acestei noi societati.

Cel mai mult mi-a placut sa citesc despre Partidul Libertarian din US, care chiar exista, si este al treilea partid din US. Ceea ce nu conteaza foarte mult, luand-le in considerare pe primele doua. Totusi, avem multe de invatat de la libertarienii americani. Pentru ca ei sunt niste oameni care tin mult la libertatea lor. SI noi, romanii, suntem un pic cam blazati la acest capitol. Ne place mult sa decida altcineva pentru noi, fie ca decizia ne convine sau nu. Preferam sa lasam toata puterea Statului. Si culmea, cand are loc o nedreptate, tot la Stat apelam sa ne dea inapoi ceea ce i-am permis sa ne ia. I-am permis, dandu-i toata puterea de decizie asupra vietilor noastre.

Revenind la americani, acestia au avut pentru multa vreme sloganul There ain't such a thing as a free lunch. O fraza pe baza careia se merita sa te opresti din toate si sa stai sa meditezi un pic.
Milton Friedman descrie mitul pranzului gratuit ca fiind cea mai grava boala a societatilor de astazi. Fiecare crede ca poate lua ceva a statului, fara ca nimeni sa plateasca pentru asta. Defapt fiecare dintre noi platim de zece ori mai mult decat ar trebui, pentru niste servicii care, iluzoriu sunt gratuite.

Ne complacem atat de mult cu problemele din jurul nostru, incat rar ne punem intrebari precum: la ce foloseste totusi aceasta taxa? de ce trebuie sa-mi platesc asigurarea obligatorie auto, sau de sanatate? Multe, multe de ce-uri, care oricum raman fara vreun raspuns.

Statul este construit, la nivel teoretic cel putin, pentru a lua decizii in beneficiul majoritatii populatiei unei tari. Asadar, daca majoritatea oamenilor considera ca drogurile sunt ceva foarte rau, atunci vine imediat o lege care sa le interzica. La fel cu avortul sau cu prostitutia. Acestea sunt cele mai controversate exemple, dar stim cu totii ca majoritatea populatiei decide pentru toti. Daca suntem cu totii de acord cu acest lucru, eu imi pun doua intrebari: si cei mai putini, care au alte dorinte sau nevoi, de ce ei nu au voie sa faca ce vor, atat timp cat nu ii deranjeaza pe cei din jur? De exemplu, daca nu vreau sa-mi platesc asigurarea auto obligatorie, cu ce afectez eu pe cei din jur? Daca voi intra intr-un camion, imi voi asuma faptul si voi plati cat am de platit conform legii. De ce treeeebuie sa fac asta dinainte?

A doua intrebare este mai subiectiva. La nivel de Romania. Cate din legile date zilele astea sunt facute pentru beneficiile celor mai multi? Nu ma pricep la lucrurile astea foarte bine, asa ca as intra pe un domeniu pe care multi m-ar lua peste picior foarte usor. Ceea ce stiu este ca cei de la conducerea tarii, cati or fi ei, au si ei afaceri, si grupuri de influenta, care au nevoie de o anumita lege pentru a nu mai plati taxe la intrarea in tara a materiei prime, sau pentru a face alte lucruri, dar care nu-i avantajeaza decat pe ei.

Si in conditiile astea, in care majoritatea ramane nemultumita si infometata, ce sens mai are statul, asa cum il stim si il acceptam si il adoram chiar, astazi? Nu prea isi mai gaseste deloc sensul. Si de aceea, iata ca, avand Stat si legislatie si multe multe muuuulte agentii nationale si institutii si consilii, totusi traim intr-un Haos Total.

Si acum urmeaza partea mea preferata.
Ce mult mi-ar fi placut sa fi fost acum la Street Delivery. Pentru ca este un manifest mic si plin de dorinta de libertate. Libertate asupra unei strazi, libertate de exprimare, libertate in arta, in cultura, in orice directie ti-o doresti, atat timp cat sa incapa pe una dintre cele mai frumoase strazi ale Bucurestiului, Artur Verona.

Am avut bucuria sa stau de vorba cu Codin Oraseanu, unul dintre cei care a pus bazele acestui manifest, anul trecut, la CNSC. Si mi-a placut sa aflu ca in spatele unui "festival" exista un proiect urbanistic, aprobat chiar de Primaria Capitalei. Dar cum puterea nu sta in mana oamenilor, ci in mana Statului, nimic nu se misca in vederea materializarii lui. Pana sa vedem Gradina Icoanei legata de o alee pietonala de Parcul Cismigiu, ne ramane sa ne bucuram (vorbesc de parca as fi acolo, pentru ca mi-ar fi placut mult mult de tot sa fiu) 3 zile pe an de o strada numai pentru pietoni.

O mana de oameni au venit cu un proiect urbanistic, greu de dus la indeplinire. Totusi, prin ceea ce fac ei, in fiecare an, schimba multe si ne dau o lectie frumoasa despre libertate. Libertatea de negot, libertatea de a merge pe mijlocul strazii si de a merge pe trotuar fara sa inconjori toate masinile parcate aiurea. Libertatea de a te bucura de un oras frumos.

De asta, chiar as fi vrut astazi sa fi fost la Street Delivery.

vineri, iunie 10

sClipiri

Revin cu o alta poveste preluata de la Malcolm, dragul de el.

Daca zilele trecute scriam despre Teoria ferestrelor sparte, luata din The tipping point, astazi am citit ceva foarte interesant intr-o alta carte de-a lui, (S)clipirea.

Se face ca in cadrul unei universitati din US (Uni of Washington), un profesor a realizat un experiment cel putin interesant pe mai mult de 300 de cupluri casatorite.

Un cuplu este asezat intr-o camera, avand senzori legati la maini, pentru a le determina pulsul, temperatura la nivelul pielii si nivelul de transpiratie. Sub scaune, sunt senzori de miscare, pentru a determina cat de mult se misca si sunt supravegheati de camere de luat vederi. Li se cere sa discute un sfert de ora despre o problema pe care o au in momentul respectiv.
Apoi, fiecare secunda este analizata si la sfarsit, se poate "determina" daca cei doi sunt compatibili sau nu. Ba mai mult, chiar se poate prezice in cat timp acestia vor divorta. Suna bizar, sa poti determina stiintific gradul de compatibilitate dintre doi oameni si cu toate astea, acest profesor a avut dreptate in 90% din cazuri.

Exista mai multi indici, dintre care dispretul pare sa fie cel mai important. Daca in timpul unei certe, unul dintre parteneri da pana si cel mai mic semn ca l-ar dispretui pe celalalt, atunci este evident ca lucrurile nu merg in directia potrivita. Profesorul mai spune de asemenea ca, daca lucrurile au luat-o pe un drum descendent, cel mai probabil acestea vor continua astfel.

Ceea ce analizeaza el defapt ar fi energia pozitiva si energia negativa dintr-o relatie. El spune ca, pentru o relatie sa aiba viitor, raportul dintre energia pozitiva si cea negativa trebuie sa fie de 5 la 1. Si a reusit chiar sa le masoare si sa dea note fiecarui cuplu.

Colega sa de experiment a dus cercetarile mai departe si a demonstrat ca dupa doar 3 minute de urmarit doua persoane care se cearta, poti determina deja toate acestea. Fiecare om are un stil personal de a relationa si reactiona in fata altuia, astfel incat se formeaza niste patternuri, usor de urmarit si de detectat dupa un anumit nivel de experienta.

Concluzia autorului legata de acest experiment coincide cu alte lucruri citite zilele astea prin alte carti. Si anume ca instinctiv, noi cunoastem anumite lucruri, raportandu-le la experienta acumulata pana in prezent. Totusi, pentru ca nu actionam doar pe baza de instinct, ci analizam, ne lasam influentati de anumiti stimuli externi care nu au relevanta, consideram ca decizia corecta este exact opusul a ceea ce noi stim deja ca este bine. Si astfel, luam decizii gresite. Pentru ca le-am analizat prea indelung.

Sunt lucruri pe care probabil toata lumea le-a mai auzit undeva, dar acuma avem cercetari care sa demonstreze ca sunt adevarate si nu ne mai putem feri de ele. Dar odata cu aceasta demonstratie a unui lucru pe care toti il intuiam deja, incepi sa intelegi ca o gramada de vorbe "din popor" sunt mai mult decat niste superstitii: "I have a bad feeling about it", "Love at first sight", "S-au inteles dintr-o privire", "Impresie la prima vedere".

Ei bine, cercetatorii ne dau voie acum sa ne incredem in instincte. Informatia primita in primele minute ale unei conversatii este mai valoroasa decat toti anii pe care i-ai putea petrece langa persoana respectiva. Interesant, nu?

miercuri, iunie 8

Teoria ferestrelor sparte

Sa zicem ca in fiecare zi treci pe jos pe o anumita strada. La un moment dat, observi un geam spart. E neobisnuit, dar mergi mai departe. A doua zi nimeni nu l-a inlocuit. A treia zi la fel. Peste o luna, geamul ramane acolo, spart. E de asteptat ca, in curand cineva sa intre in casa probabil parasita si, de ce nu, sa mai sparga inca un geam.

Metroul din New York inregistra mari pierderi din cauza ca multe persoane nu plateau bilet. Mai mult, acestea comiteau tot felul de infractiuni, chiar si crime, in trenul newyorkez, asa ca acesta devenise un mijloc de transport nesigur pentru cetateni. Un timp, politia se ocupa mai ales de infractiunile majore, dar asta nu parea sa fie solutia, intrucat rata criminalitatii era in crestere. Ei considerau ca nu puteau sa aresteze oamenii care mergeau ilegal, intrucat un bilet de metrou costa 1,27 de dolari, suma nesemnificativa, in raport cu timpul care lua pentru a aresta pe cineva, a-l duce la sectie si a-i lua datele.

Dar, la un moment dat, un om "luminat" a fost angajat pentru a se ocupa cu securitatea in metrou, intrucat situatia devenise critica. El a aplicat teoria ferestrelor sparte si a demarat actiuni de oprire a infractiunilor minore. A transformat cateva dubite in sectii de politie ambulante si le-a plasat in apropierea statiilor de metrou. Politistii, imbracati in civil, urmareau intrarea si ii arestau imediat pe cei care treceau ilegal. In curand, s-a observat ca unul din 10 avea o arma la el, iar unul din 25 avea deja cazier pentru alte infractiuni. Devenise un joc interesant pentru politisti, sa-i gaseasca pe cei cu cat mai multe faradelegi in trecut.

Oamenii au inceput sa inteleaga cum merg lucrurile, asa ca isi lasau armele acasa si au inceput sa isi cumpere bilet. Neavand arme la ei, evident ca si crimele de orice fel erau si ele in scadere in metrouri. Daca politia s-ar fi ocupat doar de infractiunile mari, cu siguranta ca ar fi fost mult mai greu sa ii gaseasca pe cei vinovati, sa ii aresteze si oricum, in orice clipa, un individ care comisese doar furturi minore pana atunci, intr-un mediu in care stia ca cel mai probabil nu va pati nimic, prindea curaj sa treaca si la fapte mai grave.

Dar un mediu in care stii ca cel mai posibil vei gasi doi politisti la intrare sau iesire nu mai parea sa fie prielnic pentru asemenea lucruri.

Acest principiu a fost dus mai departe, prin curatarea metrourilor de grafitti, un alt "geam spart" care invita la producerea de acte si mai grave. Urmatorul om pus in aceeasi functie a decis vopsirea sau spalarea metrourilor de fiecare data cand acestea ajungeau la un capat de linie.

Erau pusti care se chinuiau trei nopti la rand sa faca un grafitti, in trei randuri. Ei ii lasau, pentru ca in urmatoarea dimineata sa le strice toata opera. Cu metrouri curate, tot orasul arata mai bine, iar artistii se descurajau, incetul cu incetul sa isi mai manifeste talentele pe trenuri, tocmai pentru ca toata munca lor se ducea pe apa sambetei in urmatoarea dimineata.

Dupa 12 ani de asemenea demersuri, criminalitatea in New York a cunoscut o scadere brusca. Atinsese the tipping point. :)

Si prin povestea asta, putem intelege multe. Lucruri marunte, precum faptul ca cersetorii sunt lasati sa umble pe strazi si sa agaseze oameni la tot pasul sunt ca si cum le-ai spune: e ok sa faci asta. Si in curand cersetorii se vor transforma in hoti si criminali.

In acelasi timp, putem intelege ca o serie de lucruri marunte pot schimba lumea. Asa ca, nimic din ceea ce facem nu ramane fara efect. Poate nu are the butterfly effect, dar totusi schimba ceva.

Si o serie de lucruri marunte, dar pe care le vom repeta zi de zi de zi poate vor transforma tara asta intr-un loc mai bun, un loc in care iti tihneste sa-ti bei cafeaua la Balena, iti tihneste sa mananci o ciocolata in statia de autobuz fara sa ti-o smulga cineva din mana, iti tihneste sa-ti plimbi cainele pe Kiseleff, fara sa fii batut de un necunoscut, fara niciun motiv.

Totul porneste de la lucruri marunte.

luni, mai 16

Probleme de sonorizare

Este bizar (nu putea incepe altfel aceasta postare) sa realizez atitudinea generala a romanilor din jurul meu cu privire la tara lor. Da, stiu, este un subiect arhi-discutat in zilele astea de "criza economica". De la Badea si a lui zicala cu Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul, pana la artistii nostri, cu totii suntem antiromani.
Dar sa incepem cu sfarsitul, adica sa vorbim mai intai despre artisti, sa trecem un pic prin educatie si sa ajungem la inceputul sfarsit, numit politica. Si chiar simt mare mare nevoie sa scriu cele ce urmeaza, pentru ca, fara sa vreau, ma revolta ce se intampla in jurul meu. Si intr-un fel, desi eu nu sunt cine stie ce de iubitoare de tara, nu mi se pare ok. Si asa incepe:

Festivalul Club A. Sarabatorim un numar de ani de cand s-a deschis cel mai vechi club studentesc din Bucuresti. Foarte tare. Cine n-a fost macar o data in Club A? Si hai sa facem noi un eveniment de sase zile, in aer liber, sa chemam Bergembier ul sa ne dea de baut si sa chemam formatiile sa ne cante si incante. Toate bune si frumoase. M-am dus si eu acolo, sa-i ascult pe cei de la Byron, pentru ca imi sunt dragi si nu trece data sa fiu in Bucuresti si sa nu merg sa-i ascult. Cum se mai intampla, defectiuni de sunet. Si ce zice scumpul nostru Byron? "Romania este tara problemelor de sonorizare" Hah! Pai altceva nu putea spune mai bun, decat sa dea vina pe tara??? La un festival in care fiecare formatie intra pe scena, presteaza o ora si apoi iese, ca sa intre alta, e normal sa apara si probleme. Si in plus, what's with this attitude? Nu ca as fi o experta in domeniu, dar se intampla concerte foarte tari in Romania. Nu jignesti tu oare niste oameni zicand o treaba dintr-asta asa, la plesneala?

Urmatoarea formatie, Timpuri noi. Sa-i aplaudam pe membrii formatiei. Dar stati ca el (Sabin parca, chitara-bass) mai canta cu noi vreo doua saptamani. A ales sa cante cu o formatie din-afara, ne paraseste. Ne bucuram pentru Sabin!

A doua experienta a mea, mai indepartata cronologic, a fost primul curs de limba spaniola. Eram vreo 20 de oameni si o profa tanara si simpatica foc. Hai sa povestim fiecare de ce vrem sa invatam spaniola. Si din 20 de oameni, toti o invata ca sa plece in Spania si sa aiba posibilitatea de a se inscrie acolo la studii sau de a-si gasi un job mai bine platit. Si cum cu totii erau in acelasi asentiment, au intrebat-o si pe profa: dumneavoastra ce planuri aveti? Ei, ia ghici ce-a raspuns.

Politica. Subiect greu si apasator. Politica e naspa, politica e corupta, sa n-auzim de politica.
Fair enough. Dar totusi... parca ar trebui sa ne intereseze un pic, nu? Si nu e vorba de un om care vrea sa sustina fanatic un partid si sa imparta voluntar galeti si fluturasi in stanga si-n dreapta. E vorba ca ar trebui sa ne intereseze un pic, ca sa ...stim si noi pe ce lume traim.
Intr-o sala de 200 de persoane, la CNSC, Adriana Saftoiu(i-au spart blogul, deci ramane fara link) a pus o intrebare fireasca, zic eu: "Sa ridice mana cei din sala care stiu cine este reprezentatul lor in camera deputatilor." si, pana si mai challenging "cine stie unde este birou lui si a mers pentru a vorbi cu el despre ce probleme are". Se presupune ca oamenii aia ne reprezinta interesele, la un mod foarte oficial, evident. Si evident ca pe 90% din ei nu i-ai gasi la birou, fiind plecati prin Costa Rica, evident ca nu dau doi bani pe nevoile noastre si daca un student s-ar duce sa propuna o chestie, cel mai probabil l-ar ignora. Dar, pe de alta parte, isi da vreounul dintre noi silinta de a se implica in vrun fel? De a lua atitudine pana si pentru o chestie atat de mica, sa ii dea un mail si sa ii spuna: "uite, asta e o problema pe care o gasesc eu in comunitatea mea. ce poti sa faci sa ma ajuti?" Si adevarul e ca, cei mai multi dintre noi nu ne-am pus problema asta. Pentru ca ni se pare mult mai confortabil sa ii credem pe toti naspa. Dar defapt, daca noi nu le cerem nimic, ei de ce sa ne dea? Hmm...

Mai exista o propunere de lege a lui Udrea cu privire la primaria capitalei. Sa nu mai existe 7 primarii, ci doar una si buna. Care sa se ocupe de toata capitala. Si este o idee buna, lucru dovedit de faptul ca toate marile capitale ale lumii au un singur primar si o singura echipa de conducere. Nu spun ca o sustin pe Udrea. Nici pe Saftoiu. Dar aici nu e vorba de cine propune o lege. E vorba de propunerea in sine. Este ceva bun in asta. SI avem de ales intre: sa intram pe blogul Elenei Udrea, sa citim si sa gandim singuri sau sa citim toate mashurile uriase din Bucuresti care spun NU CORUPTIEI, tocmai impotriva acestui proiect de lege. E o alegere intre sa iti faci tu o parere sau sa fii ignorant si sa ii urasti pe toti.

Concluzie. Am fost in Portugalia 5 luni, am vazut si un pic de Spanie si vrand-nevrand, am comparat. Oameni, locuri, atitudini, nivel de dezvoltare, politica si coruptia din ea.

In Portugalia, studentii erau mult mai lenesi decat ai nostri. Mult mai putin implicati in organizatii nonguvernamentale. Destul de indiferenti cu lucrurile din jur, se bucurau cat puteau de studentie. Si prin asta spun tot. Totusi, am intalnit multi tineri membri de partid. Si nu oricare, ci Partidul Comunist. Hah! Nu zic ca e de bine. Zic doar ca pe ei ii intereseaza si iau o atitudine legata de coruptia din tara. Poate n-o fi atitudinea corecta, nu se stie. Dar au o parere. SI se manifesta. Fac proteste, sunt activi. Si, culmea domle, culmea: chiar le place tara lor. Nu este o chestie generala, dar majoritatea sunt foarte bucurosi ca s-au nascut acolo. Si vor sa faca lucruri in tara loc, ca sa o faca mai buna.

Concluzie cu nr 2. Nu suntem noi un pic cam hateri? Nu suntem noi un pic cam antiromani? Adica da, vad si eu ca traim intr-un haos. Oi fi eu visatoare, poate ca traiesc intr-un balonas roz de sapun. Dar mi se pare ca ne-am format aceasta atitudine GENERALA de "tara noastra e naspa", inca nu suntem absolut deloc in stare sa vedem lucrurile bune din ea. Putine la numar, ce-i drept, dar totusi: noi ce facem sa schimbam asta? Citim un pic? Facem un pic de research? Dovedim ca ne pasa catusi de putin? Pai si daca nu, atunci cum sa fie Romania altfel decat naspa? Dar e naspa tocmai din cauza noastra.

Sirul exemplelor poate continua la nesfarsit: emisiunile lui Gadea, Romania nu are muzica buna (ati ascultat azi Guerrilive intre 19.00 si 20.00?), muzicienii nostri nu canta in romana, suntem voluntari in nshpe mii de organizatii, dar nu initiem nicio miscare impotriva lucrurilor care nu sunt ok in Universitate si in general ne plangem, ne plangem si iar ne plangem.

Va las cu o muzica buna. Asa, sa meditam cu totii. Asta pentru ca si luna este amara in Romania!