miercuri, septembrie 28

Cum m-am lasat de fotografie


De cand ma stiu, ma fascineaza artele vizuale. N-am dat niciodata inapoi de la a vizita
pentru ore intregi un muzeu cu picturi. Nu m-am dat laturi nici cand a fost vorba de foto sau
de benzi desenate sau sculptura. Fiecare m-a atras cu ceva.



Dar se face ca fotografia a devenit mai mult decat o arta de admirat. In cautarea fotografiilor perfecte, umblam cu camera dupa mine (niciodata o camera profesionista, mereu o 'sapuniera' dupa spusele celorlalti) ziua-ntreaga, imortalizand tot ce avea un iz interesant. Faceam si experimente in laboratorul propiu si modificarea culorilor si formelor pe calculator a reprezentat deliciul dupa-amiezelor de iarna pentru mult timp din liceul meu. Rezultatele s-au dovedit de toate felurile: de la interesante la
de-a dreptul banale.

Dar nu aveam nimic de pierdut. Ma pasiona sa prind totul 'in poza'. Imi cumparam PhotoMagazine si ma delectam in fiecare luna cu tehnici noi, galerii si povesti ale unor fotografi celebri. Facusem o pasiune, dar nu o pasiune nebuna, ci una in care stiam ca nu o sa ajung mai departe decat ca amator. Pentru ca nu am talentul necesar.

La un moment dat, am inceput sa simt ca fac prea multe poze. Si ca majoritatea nu isi au sensul. Mi-am dat seama, si asta cred ca e partea cu adevarat dureroasa, ca tot stand cu camera in mana, pierdeam momente pe care trebuia sa le traiesc, nu sa le memorez. Si incetul cu incetul mi-am lasat camera acasa.

Acum fac poze cand si cand. Rar ma chinui sa-mi iasa artistice, desi poate ca imi mai vin tehnici in minte cand tin obiectivul indreptat si urmeaza sa apas pe buton.

Acum tot ce imi doresc este un Polaroid. Sa-mi opreasca momentele frumoase in loc, pe hartie. Sa fac din orice moment memorabil, un lucru palpabil, un patrat de hartie semi-lucioasa.

Un Polaroid albastru, model nou, sa il tin agatat si sa ma distrez cu el. Fara sa fac arta.

Niciun comentariu: