vineri, octombrie 21

Daca ar fi sa dau un Refresh Bucurestiului...

Am fost impresionata de eforturile celor de la Pepsi in campania lor de a da un Refresh unui oras din Romania.
O idee foarte buna, zic, raportandu-ne la nemultumirea generala care pluteste vrei-nu vrei la colt de strada, in supermarket, la scoala, in Cismigiu, sau oriunde te-ai mai afla.

Fiind si eu abonata la Blogal Initiative, ma gandesc de multa vreme la moduri in care as schimba ceva. Si, sa ma incadrez si in buget, binenteles. Scopul nu e sa castig, ci sa particip. Eventual, sa dau o idee buna celor care se intampla sa aiba ochi sa vada si buget sa o realizeze.

Se intampla ca merg mult cu autobuzul. Daca e sa astept 137-le, am si 30 de minute de pierdut impreuna cu alti calatori impacientati, in statie. Suntem multi noi, cei care luam un mijloc de transport in comun ca sa ne deplasam prin vastul Bucuresti. Si tragedia e ca RATBul scade din masini (din 25 au ramas 16, zicea un sorfer).   E un lucru greu intr-un oras mare si aglomerat sa controlezi tot acest trafic infernal. Si fiecare dintre noi asteapta sa creasca mare, sa castige un salariu decent incat sa se angajeze la un leasing si sa isi poata petrece viata in propiul autoturism, in trafic. [You are not caught in traffic, You ARE the traffic, zicea un viral pe Facebook zilele trecute] Ei bine, da. Asa sta situatia acum. 

Zeci, poate sute, stam cu totii in diverse statii de RATB, uitati de lume, asteptati sa ajungem undeva, stresati ca nu mai vine, uneori injurand ca nu stam in zone 'cu metrou aproape'. 

Cum ar fi sa putem face hitchhicking in oras la noi? 
Cum ar fi sa ies de acasa la mine, in Romancierilor, cu o pancarta de carton pe care sa scrie: Piata Romana?
Credeti ca nu trec minim 10 masini, cu o singura persoana inauntru, la 9-10 dimineata, care se indreapta in aceeasi directie, INAINTE sa imi vina mie autobuzul? 
Eu cred ca as avea succes. Si uite-asa, fiecare cu pancarta legata de gat, am putea sa ajungem dintr-un loc intr-altul al Bucurestiului fara sa ne inghesuim in minunatele RATBuri.

O alta idee, legata strans de cea de mai sus ar fi 'imperecherea'. Odata ce ai masina si...sa zicem locuiesti in Militari (ca-mi este mie la suflet zona) si lucrezi in, sa zicem, Pipera (de asemeni..), cu siguranta in cladirea ta inalta si de sticla mai cunosti cel putin doua persoane locuind pe aproape de tine. Dar cu totii veniti, singurei de unii singuri la servici. Si va bucurati de comfortul masinii voastre, la care tocmai ati terminat de platit leasingul. Nici nu vreti sa va mai amintiti cum acum 5-6 ani umblati de colo-colo prin trolee si metrouri, inghesuiti si mirosind tot ce nu este de mirosit, ascultand tot ce nu ati fi vrut sa ascultati (acum aveti iPodul conectat la statie, suna bine, ati facut un playlist sa va bucure dimineata, sa mearga cu cafeaua bauta pe drum spre lucru). Si o zic cu ironie, dar e o ironie de abia astept sa ajung si eu asa, nu altfel. 

E bine, va meritati masina si iPodul si cafeaua si relaxarea. Daaar, n-ati putea voi sa fiti voi niste cetateni mai responsabili si sa mai luati doi colegi de pe drum cu voi? Ca e mai fun cand e masina plina si arcurile nu stau chiar degeaba. Si iata cum, printr-o miscare oarecum simpla, am reusi sa reducem de trei ori masinile din oras. Fiindca azi va iau eu pe tine si pe el, maine ne iei tu, iar poimaine ne ia el pe amandoi cu masina. Simplu, nu?

Daca ar fi sa am acei 20.000 de euro ai celor de la Pepsi, i-as investi intr-o campanie de promovare a acestor idei bucurestenilor. Pe de o parte sa ii incurajez pe cei din statiile unde autobuzul ajunge greu sa isi gaseasca metode alternative, pe de alta parte, sa promovez in randul companiilor ca angajatii lor sa se ia unu pe altul cu masina. 

Cum ar fi un Bucuresti fara atat de mult trafic? Cum ar fi sa ajungem cu totii mai devreme si mai repede acolo unde avem nevoie? Cum ar fi sa scurtam intr-un mod sustenabil un proces, in conditiile in care ne aflam intr-o epoca in care absolut toate procesele cu care lucram sunt scurtate si multe dintre ele se afla la un click distanta? (respectiv o secumda) 

Asta e povestea pe care vreau sa o impart cu pasionatii de Pepsi si mai ales cu pasionatii care vor sa-si faca orasul sa fie un loc mai bun de trait. Bucurestiul e un oras minunat si daca n-ar dura atat de mult, fiecare dintre noi ar putea sa mearga mai des in oras, in puburi, la opera, in parc, la prieteni acasa, in orice loc unde este chemat si isi raspunde: fac doua ore pana acolo, nu am timp sa ajung si sa ma si intorc in timp. 

Niciun comentariu: